Oamenii de știință trag un semnal de alarmă și susțin că omenirea ar putea fi crunt lovită de o pandemie de gripa aviară. Aceasta ar urma să fie mult mai dură decât pandemia cu care ne confruntăm în prezent, cea de COVID-19.
Gripa aviară a fost descoperită în anii 1900, în Italia, iar aceasta afectează, în special, păsările, dar poate infecta și specii de mamifere.
Transmiterea gripei de la pasăre la om se realizează în cazul în care omul intră în contact direct cu lichidele biologice sau inhalează praful materiilor fecale ale păsărilor bolnave.
Oamenii de știință sunt îngrijorați că, în fiecare an, apar tot mai multe focare de gripa aviară. Aceștia susțin că o pandemie de gripa aviară ar fi mai devastatoare decât cea de COVID-19.
„Gripa aviară era cândva o afecțiune foarte rară în rândul puilor, dar, în prezent, apar focare în fiecare an. O pandemie de gripă aviară, la nivelul celei de azi cauzate de Covid-19, ar fi devastatoare, nu doar în ceea ce privește decesele, dar și din punct de vedere economic.
În mod alarmant, s-a sugerat chiar că, dacă virusul H7N9 realizează o transmisie susținută de la om la om, ar putea fi mult mai rău decât în Marea Pandemie din 1918”, au spus specialiștii, potrivit publicației The Independent.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER